De la Portal semantic Pagini Favorite

Sistemul osos

Forma oaselor este direct influenţată de funcţia pe care o îndeplinesc. Se cunosc:

• - oase lungi, formând scheletul membrelor (humerus, ulna, radius, femur, tibie, peroneu);
• - oase scurte, care intră în construcţia palmei, tălpii (plantei), ca de exemplu: carpiene, metacarpiene, tarsiene, metatarsiene, falange, sau a coloanei vertebrale: vertebrele;
  
• - oase plate, întâlnite în cadrul centurilor (coxal, scapula), la cap (frontal, parietale, temporale, occipital etc.), sau formează cutia toracică: coastele, sternul;
• - oase pneumatice, cu spaţii cavitare pline cu aer, pentru a le uşura (etmoid, sfenoid etc.)

Indiferent de forma şi dimensiunile lor, oasele sunt acoperite la exterior de periost, membrana care separă osul de ţesutul învecinat. Rolul său este de a atenua efectele eventualelor fricţiuni între osul dur şi structurile moi. În periost se infiltrează numeroase terminaţii nervoase, conferindu-i sensibilitate, şi vase de sânge, hrănindu-l.

În interior, oasele plate prezintă o structură spongioasă, bine vascularizată (de aceea apare roşie). Oasele lungi au un canal medular, unde se cuibăreşte măduva roşie, cel mai important organ hematopoietic (generator de elemente figurate sanguine – eritrocite). Cu vârsta, aceasta cedează locul unei mase grăsoase, fără funcţie hematopoietică. Între măduvă şi masa osoasă se interpune un strat compact, dur, endoostul. Ca şi periostul, acesta prezintă numeroase orificii minuscule, prin care-şi croiesc drum vase de sânge, nervi, vase limfatice.
Masa osoasă dintre periost şi endoost este constituită din lamele concentrice şi radiare de os, printre care se găsesc celule generatoare şi distrugătoare de os. Celulele care formează os se numesc osteoblaste şi au rolul de a capta mineralele osteoformatoare (Ca, P, CO3, Mg) din sânge, care circulă printr-o densă reţea de capilare, depunându-le su forma unor complexe calci-fosfo-carbonatice.

Pe măsură ce îmbătrânesc, osteoblastele îşi diminuează activitatea, devenind osteocite.
În stările carenţiale în elemente osteoformatoare, o parte din acestea părăsesc incinta osului, fiind transportate unde este nevoie de ele. Demineralizarea oaselor, principala cauză a osteoporozei, este specialitatea celulelor dizolvante de os, osteoclastele. Deşi par, nu putem să le considerăm drept celule cu rol negativ, de multe ori activitatea lor salvând organismul de la moarte, prin restabilirea echilibrului ionic al plasmei sanguine.
Substanţa intercelulară este constituită din substanţă mineralizantă fundamentală şi sistemul fibrilar.
Substanţa fundamentală este de două naturi: organică şi minerală. Substanţa de sorginte organică se compune din oseină (scleroproteină însolubilă în apă rece, dar solubilă în apă caldă), cu structură granuloasă sau filamentoasă, şi osteomucoid (un proteinozaharid sulfatic), ambele constituente fiind bine legate biochimic între ele.
Substanţa minerală este reprezentată de hidroxiapatite cu Ca, Mg, P, F, S. Ocupă cam 66% din masa osoasă.

Sistemul fibrilar este de origine colagenică, prezentându-se sub formă de fibre, fibrile grupate în fascicule, formând scheletul pe care se fixează celelelalte elemente osoase: substanţa mineralizantă, celulele osoase etc.
Creşterea oaselor se face prin adăugarea de noi lamele osoase. Acestea sunt structuri lamelare, cu grosimi de circa 5-10 microni, elaborate de osteoblaste, care apoi le-nglobează într-însele ca osteocite.
În funcţie de densitatea canalelor intraosoase, ţesutul osos a fost separat în: haversian, cu multiple canale, şi nehaversian, cu mult mai puţine spaţii, de obicei, mai compact.
Canalele osoase se pot dispune pe două direcţii: longitudinale, când se numesc haversiene, sau cvasitransversale, cu diverse înclinări faţă de canalul medular, numite canale Volkman. Prin reţeaua de canale Havers – Volkman se pot găsi vase sangiune, nervi etc.

Longitudinal, un os prezintă două epifize, la capete, şi o diafiză, la mijloc. Epifizele au un diametru diferit ca secţiune faţă de diafiză şi sunt mai late. Ele sunt constituite dintr-un ţesut mai moale, bogat vascularizat, prin care osul creşte în lungime. Diafiza este cvasicilindric, cu un gol medular pronunţat, iar ţesutul osos devine compact. mai multe detalii^[1]